Anul acesta se aniversează 100 de ani de la promulgarea
primei legi moderne în domeniul paşapoartelor. În acest an, ziua de 19
martie reprezintă pentru poliţiştii de paşapoarte din întreaga ţară, un
moment special, ocazionat de împlinirea a 100 de ani de la atestarea
primei legi moderne în domeniu, Înaltul Decret regal No. 1.758, denumită
"Lege asupra paspoartelor”. În cei 100 de ani de existenţă, paşaportul
românesc a evoluat şi s-a modernizat pe măsura dezvoltării societăţii
româneşti.
Un moment de referinţă în evoluţia istorică a paşaportului românesc l-a
constituit promulgarea, la 19 martie 1912, a primei legi moderne în
domeniu, Înaltul Decret regal No. 1.758.
Astfel, prin "Legea asupra paspoartelor” statul român introducea primele
principii procedurale generale în privinţa paşapoartelor şi a biletelor
pentru trecerea frontierei, obligatorii pentru autorităţi şi cetăţeni.
„Liberate de ministerul de interne şi de prefecţii de judeţe,
paspoartele” acelor vremuri aveau formatul „unei cărţi mici portative”,
de dimensiunile 9 cm pe 13 cm şi erau „compuse din 20 de pagini
numerotate”. Fiecare pagină avea un „fond încadrat, compus cu motive
naţionale în culoarea liliacului deschis, făcând să iasă în aparenţă
marca ţării şi având deasupra cuvântul „România” iar dedesubt cuvântul
„Pasport”.
Fie că s-au numit salvconducte, scrisori adeveritoare, cărţi de
pribegie, răvaşe, sineturi, teşcherele, foi de circulaţie, foi de
călătorie, pasuri, pasuşuri sau paşapoarte, aceste documente de trecere a
frontierei emise de autorităţile statale certificau, în esenţă,
identitatea, cetăţenia şi calitatea posesorului lor.
Începând cu anul 1928, au fost introduse paşapoartele de protejat român,
iar în legislaţia din anul 1938 s-a modificat statutul călătoriilor
acestora, protejaţii români beneficiind numai de certificate de
călătorie, doar în cazuri bine justificate.
Cronologic, istoria paşapoartelor continuă cu perioada celui de-al
doilea război mondial, când, în scopul îndeplinirii unor misiuni în
interesul sau în serviciul statului, în anul 1941, a fost introdusă
categoria de paşapoarte de serviciu care se distingeau printr-o tehnică
specială de prindere (lipire, broşare) a filelor de coperţi, care crea
un efect de evantai.
Dacă în acele vremuri, autorităţile se confruntau cu documente de
călătorie ,,plăsmuite, drese ori prefăcute”, transformările economice şi
politice care s-au succedat cu rapiditate la nivel european au
determinat şi o creştere a infracţionalităţii în acest domeniu.
Prevenirea falsificării paşapoartelor a determinat sporirea eforturilor
comune fiind astfel adoptate măsuri la nivel european pentru creşterea
gradului de siguranţă al documentului de călătorie. Astfel, la nivelul
Uniunii Europene a fost adoptat „Regulamentul (CE) 2252/2004 al
Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele de securitate şi
datele biometrice în paşapoartele şi documentele de călătorie emise de
satele membre”, act obligatoriu ce asigură implementarea unor măsuri
unitare pe întreg teritoriul UE. În conformitate cu Regulamentul (CE)
nr. 2252/2004 al Consiliului Uniunii Europene din 13 decembrie 2004
privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele
biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de
statele membre, România, ca stat membru, a introdus paşapoartele
electronice. În evoluţia formei şi conţinutului său, odată cu inserarea
unor elemente de identificare biometrică, se realizează o corelaţie
fiabilă între deţinătorul legal al documentului şi documentul respectiv.
|